More Links

Biografii

Morihei Ueshiba

 
 

14 Decembrie 1883 26 Aprilie 1969

Privind din toate directiile viata sa, fondatorul a trait ca un adevarat samurai din stravechea si traditionala Japonie. El a intruchipat starea de unitate cu fortele cosmosului, reprezentand ideea spirituala a artelor martiale de-a lungul istoriei japoneze.

Pe 14 decembrie 1883, in orasul Tanabe din districtul Kii (in prezent prefectura Wakayama), Japonia, s-a nascut Morihei Ueshiba, al 4-lea copil al lui Yoroku si Yuki Ueshiba. Morihei a mostenit de la tatal sau determinarea si interesul pentru treburile publice, iar de la mama sa, inclinatia pentru religie, poezie si arta. Inceputul vietii sale a fost umbrit de boli. La virsta de 7 ani a fost trimis la Jizodera(o scoala particulara a sectei budhiste Shingon) sa studieze clasicii chinezi si scripturile budhiste, dar a fost mai fascinat de povestile miraculoase despre sfintii En no Gyoja si Kobo Daishi. De asemenea, a avut un extraordinar interes fata de meditatiile, incantatiile si rugaciunile acestei sectei esoterice.Ingrijorat ca tinarul Morihei se supraincarca mental in cautarile sale, tatal lui -un om puternic si viguros - l-a incurajat sa-si disciplineze si intareasca corpul prin practica luptelor sumo si a inotului. Morihei a realizat necesitatea unui corp puternic dupa ce tatal sau a fost atacat intr-o seara de o banda angajata de un politican rival.

In anii ce au urmat, tinarul Ueshiba a absolvit scoala elementara din Tanabe, fiind admis la nou infiintata scoala medie din acelasi oras. Dupa un an de studiu el a parasit scoala medie si s-a dus la Yoshida Abacus Institute, devenind asistent al instructorului in mai putin de un an. Dupa absolvire s-a angajat ca revizor contabil in localitatea natala. Si-a dat demisia din acest post in 1902, dupa ce s-a inrolat intr-o miscare populara inpotriva noii legi a pescuitului.

Sperind sa devina un mare negustor, Ueshiba s-a mutat la Tokyo in primavara lui 1901 si a deschis un mic magazin care avea citiva angajati. In timpul acestei scurte sederi si-a descoperit afinitatea pentru artele martiale. A studiat scoala Kito din stilul Koryu Jujutsu (lupta neinarmata) si scoala Shinkage din stilul Kenjutsu (tehnici de sabie). Totusi, spre sfirsitul anului, boala pune din nou stapinire pe el, si dupa ce-si cedeaza afacerea angajatilor sai, se intoarce la Tanabe. Dupa recuperarea sa, Ueshiba se casatoreste cu Hatsu Iokawa, pe care o cunostea din copilarie. Constiinta responsabilitatilor sociale, implantata de catre tatal sau, devine mai puternica dupa asumarea reponsabilitatilor vietii de familie. Crezind ca schimbarile apar numai prin actiune, Ueshiba se implica in mai multe reforme sociale.

In anul 1903, Ueshiba s-a inrolat in armata si a servit in regimentul 37 din Divizia a 4-a Osaka. Atitudinea sincera, munca grea de la care nu se dadea in laturi, precum si indemanarile sale au atras repede atentia superiorilor sai. Remarcindu-se ca cel mai bun la lupta cu baioneta, el prezenta tehnica asa de repede si de curat , incit chiar si cel mai apropiat observator al juriului nu putea detecta cum fiecare oponent era aruncat instantaneu.

In perioada razboiului Ruso-Japonez povestirile camarazilor sai despre curajul sau deosebit, l-au facut o legenda vie, fiind cunoscut printre soldati sub titlul de "soldatul Kami". Recunoscand talentul si capacitatile de conducator, superiorii lui l-au recomandat unei scoli de ofiteri, dar datorita situatiei de acasa, Ueshiba a parasit serviciul militar dupa 4 ani de inrolare. A luat cu el certificatul de la scoala Yaggyu de sabie, obtinut prin studiu si practica dupa orele de serviciu, precum si admiratia si respectul celor care au fost linga el. Dupa intoarcerea la Tanabe, el si-a canalizat energia spre serviciul social si a lucrat din greu pentru binele public.

In martie 1912, la virsta de 29 de ani, Morihei a devenit liderul unui grup de 80 de oameni din 44 familii care au plecat sa colonizeze partea de nord a insulei Hokkaido in cadrul unui proiect guvernamental. Ei au ajuns in mai si s-au stabilit in districtul Shirataki. Inceputul nu a fost promitator: nimeni nu stia sa cultive cartofi iar iernile timpurii si verele racoroase nu au fost propice pentru recolte. Spiritele erau la pamint, dar Ueshiba incuraja oamenii, dandu-le ca exemplu optimismul sau, muncind fara incetare pentru dezvoltare.

Din 1915, pamantul a inceput sa produca mult asteptatele recolte, iar oamenii au inceput sa simta ca proiectul la care participau era fezabil. Morihei a facut tot posibilul pentru dezvoltare productiei de lapte, cultivarea mentei si cresterea cailor. De asemenea, a initiat cateva proiecte incluzand constructia unei strazi comerciale in Shirataki, imbunatatirea conditiilor de trai, asanare si de infiintare a unei scoli primare, fiind ales ca membru in consiliul satesc. Cel mai import eveniment din aceasta perioada a fost intalnirea sa cu Takeda Sokaku, mare maestru al scolii Daito-ryu Aiki-jutsu, la un han din Engaru. Uitand de orice altceva, Morihei a ramas si a studiat cu Sokaku timp de o luna, primind atestatul de instructor de prim nivel. Intorcandu-se in Shirataki a construit un dojo pe pamintul sau si l-a invitat pe Sokaku sa predea acolo.

La mijlocul lui noiembrie 1919, Ueshiba a primit vestea ca tatal sau se afla in stare critica. Parasind Hokkaido, el si-a lasat intreaga avere maestrului Takeda in semn de consideratie pentru tot ce l-a invatat. Pe drumul de intoarcere spre orasul natal, a auzit niste povestiri despre un om numit Onisaburo Deguchi, din noua secta Shinto, cunoscuta ca Omoto-kyo. Deguchi era maestru al practicii spirituale numita "chin kon kishin", o Cale de comunicare cu Spiritul Divin Kami printr-o meditatie concentrata. Sperand intr-un miracol, Ueshiba a sosit la Ayabe, linga Kyoto, sa se roage pentru imbunatatirea starii tatalui sau.

Cind a ajuns acasa, a aflat ca tatal sau a murit in pace, ultimele cuvinte ale acestuia pentru el au fost: "Nimic sa nu te lege - traieste dupa cum doresti". Moartea sa a fost o grea lovitura pentru Morihei si dupa o perioada de cateva luni a decis sa se mute cu familia la Ayabe si sa adere la Omote-kyo. Deguchi il indragea si respecta pe Ueshiba si l-a investit cu autoritate si resposabilitati. Deguchi i-a spus: "Ar trebui sa faci din Budo viata ta. Ai puterea sa muti muntii. Fa-o!".

Fondatorul si-a deschis "Scoala Ueshiba" de arte martiale, invatandu-i mai ales pe adeptii Omote-kyo. In acelasi timp a continuat sa duca viata unui fermier, punand in practica ideea sa de unitate dintre Budo si agricultura. In aceasta perioada a inceput sa fie atras din ce in ce mai mult de caracterul spiritual fiind absorbit din ce in ce mai mult de kotodama, functia spirituala a vibratiei sunetelor. Usor, usor, aceasta l-a condus la o ruptura de conventiile din Yagyu-ryu si Daito-ryu, si sa-si dezvolte propria sa abordare, utilizand principiile aplicate si tehnica impreuna pentru a realiza uniunea dintre corp,minte si spirit. In 1923, fondatorul si-a numit oficial arta sa Aiki Bujutsu.

In urmatorul an, Onisaburo insotit de Morihei si de alti cativa oameni au plecat spre Manciuria, in cautarea unui loc sfant unde sa incerce sa stabileasca o noua ordine mondiala bazata pe percepe religioase. In aceasta calatorie a avut parte de multe intalniri tensionate cu banditi inarmati si cu soldati. Fondatorul a fost schimbat radical de multele intalniri fata in fata cu moartea, atingand un nivel avansat de constiinta, astfel incat atunci cind se tragea asupra lui, el putea percepe agresiunea sub forma unui mic punct de lumina care era urmat de glonte.El descrie experienta sa : "Inainte ca oponentul sa apese pe tragaci, intentia sa de a ucide se transforma intr-o bila de lumina spirituala si zboara spre mine. Daca pot sa o evit, nici un glonte nu ma poate atinge."

La intoarcerea in Ayabe a inceput sa se antreneze mai intens decit oricand, inarmandu-si discipolii cu sabii adevarate si punandu-i sa-l atace cu toata forta. De asemenea a devenit interesat de sojutsu (arta sulitei) si s-a retras in muntii tinutului sau natal, Kumano, pentru a practica tehnici secrete Kuki Shinto. Dupa o intrecere intr-o partida de kendo cu un ofiter de marina, s-a dus in gradina sa scoata apa din fantana. In acel moment, spiritul universului i-a invaluit corpul cu o lumina galbena, stralucitoare, percepind prezenta universului in interiorul sau, bariera dintre spirit si materia disparand - "Eu sunt universul". A realizat ca "Budo nu este infringerea oponentului cu forta noastra, nici un instrument de condus lumea spre distrugere . Budo adevarat este sa accepti spiritul universului, sa pastrezi pacea lumii, si sa produci corect, sa protejezi, si sa cultivi toate lucrurile in natura."

Cu ajutorul a mai multi suporteri, in 1930 s-au pus bazele fundatiei pentru un dojo mai mare. Acest loc de antrenament a fost numit Kobukan dojo si era in districtul Wakamatsu(Kobukan indica cautarea adevarului prin transcederea constiintei umane obisnuite). In timp ce noul dojo era in constructie, Jigaro Kano, fondatorul Kodokan Judo, a venit in vizita la dojo. Kano a fost foarte impresionat de tehnicile lui Morihei exclamand: "Acesta este idealul meu in Budo", si a trimis 2 dintre studentii sai, Jiro Takeda si Minoru Mochizuki sa studieze. Printre cei veniti sa studieze cu Morihei Ueshiba s-a numarat si Kenji Tomiki, lider al clubului Judo, de la universitatea Waseda. Acesta a dezvoltat mai tirziu stilul aiki-jutsu o ramura a Aikido, care include competitii. In acelasi timp, Gozo Shioda, acum director de scoala la Yoshinkan Aikido, a studiat ca ucenic la Fondator.

Morihei era foarte selectiv cu cei care doreau sa fie primit ca studenti. Numai cei care aveau recomandari de la 2 sponsori de incredere si, cel mai important un interviu personal. Datorita practicii foarte intense, dojo a primit porecla de "Dojo iadului". Urmatorii ani au fost foarte ocupati pentru Morihei, acesta predand nu doar la Kobukan ci si in multe alte dojo deschise in Tokyo, Osaka si Kyoto.

In 1942, Ueshiba constient de contradictia dintre budo -o cale a iubirii- si distrugerile razboiului s-a retras din viata publica. Insotit de sotia sa, el a plecat in orasul Iwama, din prefectura Ibaraki, si inca o data a inceput sa curete teren pentru cultivare. Acolo a inceput constuctia careia ii va spune ubuya (locul nasterii) sau sanctuarul intern, al aikido-ului: un complex care include un Aiki Shrine (altar) si un dojo in aer liber. Fondatorul relata despre acel timp: "Au inceput sa se inmulteasca acei militari care sunt nepasatori si folosesc fara alegere forta. Ei au uitat importanta ajutarii oamenilor, alinarea suferintelor. O adunatura de prosti, ei sprijina folosirea fortei, au mintea ingusta si doresc distrugerea vietii.Ce idioti sa mearga impotriva naturii, impotriva vointei lui Kami !"

"Calea Budo-ului este sa puna viata noua in forta vietii a universului original care da nastere tuturor lucrurilor. Armonia, dragostea si politetea sunt esentiale pentru adevaratul Budo, dar oamenii care sunt la putere in aceste zile sant interesati numai sa se joce cu armele. Ei inteleg gresit Budo ca o arma de lupta a fortei, violentei si distrugeii, si vor sa ma utilizeze catre sfarsit. Sunt obosit de atita stupiditate. Nu am nici o intentie de a deveni unealta lor. Nu vad alta cale decat sa ma retrag."

Morihei Ueshiba tinea cu putere la crezul sau si preda tuturor celor care il ascultau: "Calea Budo-ului este gasita in uniunea dintre Budo si agricultura. Este esential sa pui in practica producerea fortei vietii prin Takemusu Aiki" (Take are aceeasi semnificatie cu bu, insemnand valoare martiala; Morihei considerand ca ceea ce protejeaza si dezvolta toate lucrurile este intelepciunea, curajul, compasiunea si iubirea exprimate prin Musu). El s-a dedicat agriculturii si cautarii perfectiunii idealului de Takemusu Aiki. In inima sa, exista bine inradacinata credinta ca Budo este calea compasiunii; si treaba unui adevarat samurai este sa faca lumea fertila pentru pace si sa protejeze viata.

Dupa razboi, autoritatile americane au interzis practicare oricarei forme de arte martiale (exceptind karate). Pe 9 februarie 1948, Aikido a primit permisiunea de a continua activitatea in societate. Numele dojo-ului a fost schimbat din Kobukan in Fundatia Aikikai. Morihei a lasat organizatia pe mana fiului sau, Kisshomaru si a discipolilor de top. Fondatorul, numit cu respect O Sensei (Marele Invatator), a ramas in Iwama absorbit in meditatii si practicarea artelor martiale. Din cind in cind el venea la Tokyo, la cererea studentilor sai, predicand invataturile Aikido-ului si predand tehnici. Toti cei care erau atinsi de O Sensei, chiar si pentru scurt timp, si-au simtit inima plina de puterea sa spirituala, puritatea radianta a compasiunii si preocuparea de a-i face sa se rusineze de agresiunea egoista ce o gaseau in ei.

In timp ce Japonia era in reconstructie, multi oameni se luptau sa aduca la public Aikido lui O Sensei, o rugaciune vie pentru armonie, pace si dragoste pe o scara inegalata in istoria Budo-ului. Printre acestia se numara: Kisaburo Osawa, Shigenobu Okumura, Hiroshi Tada, si Sadateru Arikawa, care sunt acum shihani, maestri instructori in Aikido. Ei s-au dedicat muncii, in spatele scenei, la pricipalul dojo din Tokyo, ajutindu-l pe Kisshomaru Ueshiba. Trebuie mentionat in mod special Seigo Yamguchi, care a abandonat o cariera promitatoare si a trait in lipsuri pentru a ajuta la expansiunea Aikido-ului. Alt shihan, Morihiro Saito, a avut o functie importanta, avind grija de O Sensei la Iwama.Deasemenea, Koichi Tohei care a introdus primul tehnicile de Aikido in Statele Unite. Multi shihani au petrecut mult timp si bani pentru a deschide dojo-uri prin toata Japonia. Au fost de asemenea multi oameni faimosi si influenti din inalta societate care au contribuit la dezvoltarea Aikido-ului si ajutorul lor a fost valoros. Dar nu trebuie sa uitam persoanele care s-au dedicat raspindirii luminii. Au fost mii de studenti anonimi, impresionati de invataturile lui O Sensei, care au adus baza vie si suportul pentru cresterea constiintei Aikido-ului. De aceea O Sensei trata pe toti studentii sai egal.

Pe 26 aprilie 1969, Marele Maestru si-a terminat viata pamanteasca, intorcindu-se la Sursa. Pe 1 May la Hombu Dojo s-a tinut o veghe in onoarea lui O'Sensei, si tot in aceeasi zi guvernul Japonez i-a conferit medalia Ordinul Comorii Sacre, pentru fondarea si dezvoltarea Aikido-ului.

 
 
Sarbatori Fericite !



La multi ani !