More Links

Biografii

Saburo Wakuta "Tenryu"

 
 

1 noiembrie 1903 - 20 august 1986

Saburo Wakuta (sau Saburo Tenryu) s-a nascut la 1 noiembrie 1903, in orasul Hamamatsu, prefectura Shiozuka, fiind al 3-lea copil al unei familii de fermieri. Se inscrie la scoala locala, fiind un elev bun, dar din cauza traditiei locale se opreste din studiu dupa terminarea scolii primare.

Avand o statura impresionanta (1.76m) pentru acea epoca, este remarcat de catre Oyakata (antrenorul de sumo), din cadrul Dewanoumi dojo si invitat sa li se alature. Initial, Saburo refuza oferta sperand sa-si continue studiile. Dupa un an, in 1920, antrenorul revine si il convinge sa se inscrie in dojo. Dupa 10 ani de competitii ajunge la gradul de sekiwake (al 3-lea grad inalt din 4 ). In timpul carierei sale de 11 ani, a contabilizat 98 de victorii si 44 de infrangeri. In anul 1932 in incercarea de a reforma sistemul de sumo se separa de catre Asociatie Japoneza de Sumo si impreuna cu un grup de "rebeli" fondeaza o noua asociatie "Asociatia de Sumo Kansai" si organizeaza turnee in toata tara. Din pacate, din cauza problemelor financiare, Saburo Wakuta dizolva asociatia in 1937, iar in ianuarie 1938 pleaca in Manciuria ca instructor de educatie fizica.

In primavara lui 1939, dorind sa promoveze artele martiale japoneze, Saburo invita mai multi maestri de arte martiale pentru a efectua demonstratii. Printre cei veniti cu aceasta ocazie se numara si Morihei Ueshiba care a venit insotit de catre nepotul sau, Noriaki Inoue. Ueshiba il invita sa-l testeze, iar giganticul luptator de sumo sfarseste manevrat si aruncat cu usurinta de catre maestru. In aceeasi seara, Tenryu i-a cerut permisiunea maestrului Ueshiba de a-i deveni elev. O'Sensei a fost de acord, si i-a spus ca 3 luni de zile de antrenament cu el ii va fi de ajuns.

Tenryu a intrat in Kobukan dojo in aprilie 1939 si a ramas pana in iunie, efectuand antrenamente intensive. Aici il intalneste pe Gozo Shioda cu care devine prieten apropiat. Dupa 3 luni, il insoteste pe Gozo Shioda la antrenamentele efectuate la Politia din Mie si apoi la cele efectuate pentru elevii din cadrul Sumitomo Dojo din Osaka. La terminarea acestora au vizitat casa lui Morihei Ueshiba de la poalele muntelui Kurama. Aici au ramas pentru aproximativ 5 zile si au efectuat mai multe antrenamente pe timpul noptii. La sfarsitul acestora O'Sensei i-a spus ca nu mai are ce sa-l invete.

Saburo Tenryu s-a intors in Manciuria, unde ramane pana la sfarsitul razbouiului. Aici continua sa practice aikido si invita in fiecare an instructori precum Kenji Tomiki si Hideo Ohba la dojo-ul din cadrul Universitatii Kenkoku.

Dupa razboi revine in Japonia si primeste titlul onorific de Yokozuna (cel mai inalt grad din sumo), pentru activitatea sa din Manciuria. In 1950 isi deschide un magazin cu articole sportive si un restaurant cu specific chinezesc in Tokyo. Lucreaza ca si comentator de sumo la radio si tv, iar in paralel scrie articole pentru ziare sportive. A mentinut contactul cu Morihei Ueshiba. La acea vreme artele martiale sunt interzise de catre americani. Saburo decide sa-si ajute prietenul, pe Gozo Shioda sa fondeze Yoshinkan Aikido, in 1955.

In 1957, o comisie parlamentara japoneza organizeaza o serie de intalniri pentru reformarea modului de functionare a sumo-ului, iar Tenryu este invitat sa vorbeasca ca martor expert in timpul dezbaterilor.

Saburo Wakuta (Tenryu) moare pe 20 august 1986 la varsta de 85 ani.