More Links

Biografii

Katsuaki Asai

 
 

18 februarie 1942 -

Katsuaki Asai s-a nascut in Tokyo pe 18 februarie 1942. Copil fiind si avand o inaltime mica, este deseori agresat de alti copii. Pierde o lupta si se hotaraste sa practice o arta martiala care sa-i permita sa invinga un oponent mai mare. Intamplator, locuieste vis-a-vis de Hombu Dojo si impreuna cu alti copii din imprejurimi se uitau pe furis la antrenamentele desfasurate acolo. La varsta de 13 ani, pe 31 martie 1955, se inscrie in dojo. Participa in fiecare zi la antrenamentele de dimineata de la 6.30, urmand ca dupa terminarea lor sa mearga sa isi schimbe hainele si sa mearga la scoala. De abia dupa un an si jumatate incepe sa participe la antrenamentele de seara conduse de Doshu.

In paralel cu studiul aikido-ului studiaza la universitate Meiji, si obtine o diploma in managementul afacerilor. Dupa absolvire gaseste un loc de munca la birou.

In 1965, la varsta de 23 de ani si avand 4 Dan, este trimis in Germania la clubul de judo al orasului Munster (Westfalen) pentru a reprezenta aikido. Pe 21 octombrie 1965 ajunge in Munster. Aici el preda aikido la Academia de Politie si la studentii din cadrul Universitatii din acest oras. Ulterior conduce sectia de aikido din cadrul clubului de judo. Pe 17 februarie 1966 este invitat sa se inscrie in Federatia Germana de Judo, dar refuza. Ca urmare a acestui refuz a fost data afara din toate cluburile de judo.

Tanarul Asai, impreuna cu Dr. Karl-Friedrich Leisinger fondeaza organizatia independenta Aikikai Germania in 1967. Anul 1968 marcheaza cei 3 ani stabiliti initial de sedere in Germania. Asai se intoarce in Japonia cu rezultate bune si cu un numar de practicanti in continua crestere. Aici sta doar cateva saptamani inainte de a se reintoarce in Germania pentru a continua sa dezvolte aikido.

Pe 3 ianuarie 1972 isi stabileste dojo-ul central in Dusseldorf, iar in 1975 cu ocazia sarbatoririi a 10 ani de existenta a aikido-ului in Germania, Doshu Kisshomaru Ueshiba insotit de mai multi maestri vine in Germania. In 1985 cu ocazia implinirii a 20 de ani, Asai a invitat mari maestri de aikido sa-l insoteasca pe Doshu. Cu aceasta ocazie, prietenul sau Masamichi Noro (fost uchideshi a lui Morohei Ueshiba) isi prezinta creatia sa: Kinomichi. La implinirea a 30 de ani de aikido este organizata o mare demonstratie la care participa mari maestri : H. Tada, M. Noro, Y. Kobayashi,M. Kanetsuka, H. Hosokawa. De asemenea este una dintre ultimele demonstratii publice facute de Doshu, deja slabit de boala.

In 1997 i se atribuie al 8-lea Dan, devenind astfel cel mai tanar 8 Dan aikido din lume.

Katsuaki Asai este membru in Consiliul Superior al Federatiei Internationale de Aikido si in Federatia Europeana de Aikido. El este sau a fost profesorul multor grade inalte precum : Hatayama Kengo (7 dan), Philippe Gouttard (6 Dan), Alain Peyrache, Michel Becart (6 Dan), Dieter Lopke (6 Dan).

Prin actiunile sale numarul de practicanti in Germania depaseste 7500 in 180 de dojo-uri.

 
 
 
 
 
 
 
 
Sarbatori Fericite !



La multi ani !